Ministerul Finanțelor a deschis prima sesiune de înscriere a proiectelor finanțate în baza schemei de ajutor de stat pentru investiții cu impact major în economie (instituitã prin HG 300/2024). Pânã la 9 septembrie 2024, firmele pot depune cererile de acord pentru finanțare, împreunã cu documentele justificative, pentru investiții ale cãror costuri eligibile depãșesc 50 milioane lei.
Comisia Europeană a aprobat două scheme de ajutor de stat, în valoare de 1 miliard de euro, pentru sprijinirea economiei Croației în contextul epidemiei de coronavirus. Guvernul de la Zagreb va acorda companiilor afectate de restricții credite fără dobânzi sau subvenționate.
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus avertizează că cacă statele se grăbesc să ridice restricțiile impuse pentru combaterea răspândirii COVID - 19, virusul s-ar putea reactiva, iar impactul economic ar putea fi mai grav și prelungit. El insistă că cele mai importante măsuri sunt identificarea, testarea, tratarea cazurilor, dar și urmărirea contactelor acestora.
Comisia Europeană a prezentat, miercuri, “Pactul ecologic european”, un plan de măsuri ambițioase, menite să asigure trecerea la o economie circulară curată și să pună capăt schimbărilor climatice, să inverseze declinul biodiversității și să reducă poluarea, astfel ca Europa să devină primul continent neutru climatic până în 2050.
În contextul atentatelor de vineri de la Paris, un nou raport privind impactul terorismului în lume arată că anul 2014 a fost cel mai costisitor din istorie pentru statele afectate de atacuri comise de organizații teroriste, costul direct al terorismului asupra economiei mondiale fiind evaluat la 52,9 miliarde de dolari, în creștere cu 61% față de anul anterior și peste nivelul de 51,5 miliarde de dolari înregistrat în 2001, după atentatele de la 11 septembrie din SUA.